Acum mulți ani aveam un student adult cu care făceam engleză.
Într-o zi, după vreo oră și jumătate de gramatică, terminăm cursul, omul începe să-și lege șireturile și îmi spune:
„Vai, îmi bubuie capul.”
Mă uit la el și îi răspund:
„Da. Și ai venit de bunăvoie.”
În timp ce scoate banii să-mi plătească ședința, se uită la mine și spune:
„Da. Și te mai și plătesc pentru durerea asta de cap.”
Am râs amândoi.
Au trecut doi sau trei ani și, într-o zi, mă sună. Avea o colegă care avea nevoie de ajutor cu engleza și voia să știe dacă am vreun loc liber pentru ea.
În timp ce vorbeam, îmi spune foarte mândru:
„Știi că eu încă folosesc ce m-ai învățat? Când scriu câte un mail, îți aud vocea în cap: «Dar ce, a murit bietul om?» Și repede schimb timpul.”
Am început să râd, pentru că știam exact despre ce vorbește.
La cursuri încercam să-i fac să înțeleagă diferența dintre Present Perfect și Past Simple, iar eu aveam propriile mele metode de a le explica.
Cu Present Perfect, perioada despre care vorbim poate continua, momentul nu este precizat, iar persoana despre care vorbim poate fi încă foarte bine printre noi.
De exemplu:
„He has worked for this company for ten years.”
Omul lucrează acolo de zece ani și, din informațiile pe care le avem, continuă să lucreze.
Dacă îmi spui:
„He worked for this company for ten years.”
avem o perioadă încheiată.
Și atunci, în funcție de propoziție și de context, venea întrebarea mea:
„Dar ce, a murit bietul om?”
Într-un manual de gramatică, evident că explicația ar suna altfel.
Numai că după doi sau trei ani studentul meu încă își amintea întrebarea și, mai important, știa cum să folosească regula.
Când scria un mail și alegea greșit timpul verbal, îmi auzea vocea, se gândea la bietul om pe care tocmai îl omorâse gramatical și se corecta singur.
Pentru mine, aici a fost partea importantă.
Omul care cândva mă plătise pentru o oră și jumătate de gramatică și pentru o durere zdravănă de cap ajunsese să folosească singur ceea ce învățase.
Ca profesor, pot să explic o regulă, să dau structura și să lucrăm împreună zeci de exemple. Peste doi sau trei ani, studentul probabil nu-și va mai aminti toate explicațiile mele.
Dar dacă știe să folosească ceea ce a învățat, atunci mi-am făcut treaba.
De-a lungul anilor am descoperit că uneori exemplele cele mai caraghioase sunt și cele care rămân cel mai mult în mintea studenților mei.
La Present Perfect am avut mortul. În alte lecții am avut piciorul rupt și alte exemple pe care probabil nu le-aș pune într-un manual oficial SmartLessons. 😂
Dar dacă peste câțiva ani omul se află singur în fața unui mail și știe ce să facă, metoda a funcționat.
Poate fostul meu student mai scrie și astăzi câte un mail, se oprește când ajunge la un timp verbal și îmi aude vocea:
„Dar ce, a murit bietul om?”
Dacă da, eu zic că a meritat durerea aia de cap. 😂
Cristina
SmartLessons
