Prima mea relație cu limba engleză n-a fost deloc una fericită.
În școala generală mi se părea o limbă oribilă.
Una scriai și alta citeai.
Nu înțelegeam de ce trebuie să complicăm atât lucrurile și, ca să fiu sinceră, nici profesoara nu făcea prea multe ca să mă ajute să aflu.
Așa că am găsit soluția cea mai simplă.
Copiam.
Nu pentru că nu puteam învăța.
Ci pentru că nu vedeam niciun motiv pentru care aș fi vrut să o fac.
Apoi am întâlnit-o pe Mariana.
Și, fără să-mi dau seama atunci, întâlnirea aceea avea să rămână cu mine mult mai mult decât au rămas niște lecții de engleză.
Am iubit-o.
Mariana avea ceva ce, după atâția ani de predare, prețuiesc poate chiar mai mult decât atunci.
Putea să-mi explice același lucru de n ori.
Și a n-a oară îl explica la fel ca prima dată.
Fără oftat.
Fără acel ton care îți spune că ar fi trebuit să știi deja.
Fără să mă facă vreodată să mă simt mică pentru că nu înțelesesem.
Cu ea, engleza a început să aibă sens.
Atât de mult sens încât, la un moment dat, am descoperit și o utilizare absolut minunată pentru ea.
Mi-am început jurnalul în engleză.
Nu din pasiune pentru Shakespeare.
Nu pentru că voiam să exersez timpurile verbale.
Ci pentru un motiv mult mai practic:
mama nu știa engleză.
În sfârșit puteam să scriu ce voiam fără să poată citi. 😄
Probabil că atunci am învățat una dintre lecțiile pe care aveam să le duc, fără să știu, în propria mea meserie:
dacă omul vede de ce îi folosește ceva, va găsi mult mai ușor energia să învețe.
Dar Mariana mi-a lăsat mai mult decât atât.
Structura după care explic și astăzi o bună parte din gramatica limbii engleze îi aparține.
Sigur că au trecut ani.
Am adăugat.
Am schimbat.
Am mutat.
Am adaptat-o după mii de ore de predare și după oamenii pe care i-am avut în față.
Astăzi este și a mea.
Dar fundația a fost a ei.
Și poate că acesta este unul dintre lucrurile despre care vorbim prea puțin când vorbim despre profesori.
Nu tot ceea ce ne lasă poate fi măsurat într-o notă sau într-un examen.
Uneori un profesor îți lasă o schemă de gramatică pe care o vei folosi zeci de ani.
Alteori îți lasă un mod de a explica.
Iar uneori îți lasă ceva și mai important:
felul în care trebuie să se simtă omul din fața ta atunci când încă nu știe.
Cred că asta am luat cel mai mult de la Mariana.
Poți să nu înțelegi.
Pot să-ți explic din nou.
Și încă o dată.
Și încă o dată, dacă este nevoie.
Dar faptul că tu încă nu ai înțeles nu-mi dă niciodată dreptul să te fac să te simți mai mic decât mine.
Au trecut foarte mulți ani de atunci.
Între timp am devenit eu profesor.
Am construit cursuri, materiale, structuri și, în cele din urmă, SmartLessons.
Dar dacă mă uit cu atenție la ceea ce fac astăzi, găsesc încă urme din profesoara mea.
Poate acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri care i se pot întâmpla unui profesor:
să continue să predea mult timp după ce a ieșit din clasă.
Mariana încă o face.
Prin mine. ❤️