Primul 9
În peste 20 de ani de predare am dat un singur 10.
Povestea lui o voi spune într-o altă zi.
Astăzi vreau să vă povestesc despre primul 9.
Era un băiețel extraordinar. Învăța cu plăcere, era curios și muncea mult.
După o evaluare, i-am spus zâmbind:
— Felicitări! Ai luat 9.
Mă așteptam să zâmbească.
În schimb, l-am văzut încruntându-se. Apoi ochii au început să i se umple de lacrimi.
L-am luat afară, la joacă, împreună cu Cuc, câinele meu de atunci. Departe de clasă, l-am întrebat:
— Dragul meu, ce nu este bine?
Mi-a răspuns printre lacrimi:
— Este primul 9 din viața mea. Eu am avut numai 10.
În acel moment am înțeles că problema nu era nota.
Problema era frica.
Frica de a nu mai fi copilul care ia numai 10.
I-am explicat unde greșise. Nu ca să-i demonstrez că a greșit, ci pentru ca el să înțeleagă că poate crește.
stăzi, acel băiețel este student la Politehnică, la o specializare IT în limba engleză.
Înainte de asta, a fost admis la un liceu cu predare în limba engleză și a obținut numeroase rezultate frumoase la concursuri și olimpiade.
Dar, sincer…
Niciuna dintre aceste realizări nu este motivul pentru care îmi amintesc povestea.
O țin minte pentru că, în ziua aceea, un copil a crezut că un 9 îi poate schimba valoarea.
Și sper că, măcar puțin, am reușit să-i arăt că valoarea unui om nu stă într-o notă.
O notă este doar o fotografie făcută într-un anumit moment. Nu este viitorul lui.
Ca profesor, nu mi-am dorit niciodată elevi perfecți.
Mi-am dorit elevi care să nu se teamă să crească.
Pentru că progresul începe exact în locul în care înțelegi că o greșeală nu îți ia valoarea.
Îți arată doar unde mai ai de construit.
Cristina
Jurnalul SmartLessons