Am găsit fotografiile acestea și mi-am amintit de o perioadă în care SmartLessons arăta foarte diferit de ceea ce este astăzi.
Așa lucram noi cândva.
În jurul aceleiași mese. Cu laptopuri, cărți, caiete și foi peste tot. Cu pauze de mâncare făcute tot acolo. Cu râsete, cu nervi și, uneori, cu exerciții care refuzau cu încăpățânare să iasă.
Iar după câteva ore… arătam exact ca în prima fotografie. 😄
Recordul meu cu un cursant?
Trei ore și jumătate.
Nu pentru că o lecție trebuia să dureze atât.
Ci pentru că uneori venea momentul acela în care cursantul spunea:
„Nu mai pot.”
Și răspunsul meu era, în esență, același ca și astăzi:
„Mergem în ritmul tău. Te ajut când te poticnești. Reluăm de câte ori trebuie. Dar tu depui același efort.”
Luam pauză.
Mâncam. Beam apă. Mai râdeam. Mai bombăneam.
Dar nu abandonam doar pentru că devenise greu.
Sunt un profesor old-school. Eram și atunci.
Nu am crezut niciodată că rolul profesorului este să facă lucrurile în locul cursantului sau să îndepărteze fiecare obstacol din drumul lui.
Rolul meu este să rămân acolo când apare obstacolul.
Să explic din nou. Să schimb metoda. Să am răbdare. Să ajut.
Dar munca trebuie să rămână a lui.
Astăzi, când mă uit la fotografiile acestea, îmi dau seama că multe dintre lucrurile pe care acum le numim metodologia SmartLessons existau deja.
Doar că atunci nu le dădusem un nume.
Era pur și simplu felul nostru de a lucra.
Astăzi avem platformă, cursuri online, materiale digitale, programe mult mai complexe și o metodologie construită și definită în ani.
Dar SmartLessons nu a ajuns aici dintr-un salt.
Ne-au adus aici mesele acelea.
Orele acelea.
Exercițiile acelea.
Oamenii aceia.
Și încăpățânarea de a nu confunda niciodată:
„Îmi este greu” cu „Nu pot”.
Eu puteam să stau lângă ei trei ore și jumătate.
Dar reușita trebuia să fie a lor.
Și, privind fotografiile acestea după atâția ani, cred că și o parte din ceea ce este SmartLessons astăzi a început exact acolo.
În jurul mesei aceleia.